ATAT DE APROAPE.....

P O V E S T E ....cu talc

Se spune ca pe vremuri exista o familie de negustori bogati , care aveau cativa copiii , si care traiau extrem de fericiti .

 Ca in toate povestirile de genul acesta , cel mai iubit de parinti era mezinul , un baietel de cativa ani , foarte cuminte si pe care mama lui il iubea enorm . Dar anii au trecut , copiii au crescut , si iata ca intr-una din zile , baiatul cel mic , ajuns acum adolescent vine in fata parintilor si le spune dorinta sa pentru viata  : ar vrea sa se retraga la manastire pentru tot restul vietii , sa devina calugar . Grea a fost suferinta mamei la auzul acestor planuri de viitor ale fiului ei cel mic si in zadar au fost staruintele parintilor , mezinul si-a facut bagajul si-a pornit spre manastire .

Baiatul a plecat spre manastire dar nu s-a oprit la prima , cea pe care o stiau parintii lui, ci a cutreierat tara in lung si-n lat pana ce s-a decis unde sa se calugareasca .

Multi ani l-au cautat parintii la  diverse biserici si manastiri dar nu au dat peste iubirea vietii lor , fiul cel mic era de negasit , lumina si speranta lor , revederea cu baiatul lor parea imposibil de realizat in aceasta viata .

Au trecut 19 ani de cind calugarul , ajuns acum staret la o manastire indepartata era plecat de langa familia lui , si se hotari , sa se intoarca acasa la parinti pe care nu-i mai vazuse de atatia ani si sa renunte la viata de manastire.

Trecerea celor 19 ani a lasat urme pe chipul calugarului plecat copil de acasa , era acum matur, cu barba , se mai ingrasase, era total schimbat , ceea ce a facut ca nimeni din familia lui sa nu-l recunoasca atunci cand s-a prezentat drept un cersator , care doreste adapost , o bucata de paine , si ceva de lucru .

Mama , fire miloasa de fel , l-a primit si l-a adapostit intr-o magazie,i-a dat de mancare, si i-a spus ca poate ramane sa ajute la munca in gospodarie .

Din ziua aceea , calugarul a ramas langa familia care i-a lipsit enorm, ajutandu-i la ferma , dar fara sa le dezvaluie identitatea sa . Au trecut 15 ani in care baiatul de altadata a trait zbuciumul ideii de a le spune celor care i-l gazduiau adevarul ,  ca el era de fapt fiul lor,plecat cu multi ani in urma de acasa.

  Intr-una din zile calugarul a decedat in camera sa din magazie , iar stapanii l-au gasit , i-au verificat lucrurile , printre care au gasit o scrisoare , scrisa mai de mult , in care le explica ca el este de fapt fiul lor plecat cu multi ani in urma. I-au sfasiat hainele si intr-adevar i-au gasit pe umarul drept un semn de la nastere , stiut de mama si tatal sau .

Se povesteste ca ambii parinti au innebunit cand si-au dat seama ca comoara vietii lor , fiul cel mic a fost atat de aproape , si ei nu au fost in stare timp de 15 ani sa-si imagineze ca acel barbat aciuat in gospodaria lor era de fapt fiul lor. Au fost atat de aproape de fericire si totusi nu au putut sa o vada, sa o atinga !

Poveste simpla de altfel dar cu foarte multe invataminte, probabil tuturor ni se intimpla sa avem ceva ce ne dorim enorm foarte aproape si sa nu fim in stare sa-l atingem . Orbiti de problemele din viata noastra trecem pe langa momentele de fericire , fara sa fim in stare sa le identificam .Alergam dupa fericire peste tot, prin tara , prin lume , prin societate , fara sa constietizam ca fericirea este aici, atat de aproape de noi .  Ne pregatim de multe ori pentru fericirea unui moment pe care o sa-l traim in viitor dar neglijam realitatea unui lucru placut din prezent .Si mai interesant este faptul ca noi ne zbuciumam nu sa devenim fericiti ci mai ales sa parem in ochii celorlalti – fericiti! Am mai scris pe blog despre un proverb care mi-a placut si care spunea ca pierdem micile bucurii ale vietii asteptand marea fericire !

Fericirea, multumirea de sine , reusita totala provin din lucruri care nu se pot cumpara cu bani ,uitam adesea ca fericirea nu depinde de obtinerea a ceea ce nu avem , ci mai curand de recunoasterea si aprecierea a ceea ce avem !