MANIFEST DE
VÂRSTĂ MEDIE !
Credeam în esenţa pură,
O, ce glumă bună .
Credeam în natură,
Oricum, ceva de conjunctură.
Credeam în veşnicie,
Dar, nu avea să vie.
Credeam în destin,
O, ce vis sublim.
Credeam în success,
Fals, totu-i un interes.
Credeam în viaţă,
Tot fals, e o paiaţă.
Credeam în bucurie,
Vai, eşec şi ironie.
Credeam în frumuseţe,
Râdeau şi ele, ce gânduri măreţe.
Credeam în nemurire,
Ce mare amăgire.
Credeam în idoli şi femei,
Ce adunătură de mişei.
Credeam în prietenii de altădat,
Aproape toţi m-au înşelat.
Credeam în aur, şi argint, şi
bogăţii
Ce prost aici, şi printre vii.
Credeam în suflet şi speranţă,
Poate mai cred un pic…în viaţă !
Poate nu-i totul pierdut,
Nici din prezent, nici din trecut.
Poate nu-i totul o paiaţă,
Poate să fie şi altă viaţă.
Chiar dacă nu-i sublim,
E totuşi un destin.
Al tău, al lui, al lor, al meu,
Dar mai contează ce vreau eu?
Eşec şi ironie?
Daca-aş găsi şi aici o bucurie?
Adunătură de mişei ?
NU, pot fi şi OAMENI printre ei!
Prietenii de altădat ?
Nu-i chiar aşa, nu toţi m-au
înşelat.
Aur, şi bani, şi bogăţii, dolarii
lor.
Dar oare poţi trăi în lipsa lor?
Şi bucurii, eşecuri, să fie
ironii?
Dar ce-i mai frumos decât ai tăi
copii?
Ce alte bucurii mai poţi cerşi?
NU, nimic nu-i fals,
Totu-i adevărat,
E doar o clipă de tristeţe,
Care a şi-nceput….să plece!
