INIMA PLINA DE BUCURIE

Inima plina de bucurie !

Simt ca castig la loto si pun maina pe 8 milioane de euro.Binenteles ca platesc 16% impozit pe profit sau iti opresc ei din bani ,urmand sa iei diferenta. Primul sentiment cand te duci cu geamantanul la Bucuresti sa iei banii, este ca ti se umple inima de bucurie ! Al doilea sentiment frumos este sa  gandesti ce faci cu banii,si te gandesti la un million de lucruri care iti vor face placere si-ti vor umple inima de bucurie: masini,palate,excursii in cele mai exotice locuri de pe pamint . Si nu orice fel de case sau vile din astea modeste, palat sau conac .Ti se umple inima de bucurie ,vei locui cu familia si rudele intr-un palat , unde te vei simti ca un rege.Minunat.Deja imi plesneste inima de bucurie.

Apoi masina,nu orice masina scumpa din targ,ci una noua nouta, Porsche ,daca se poate , si pe comanda de la importator. Astept o luna sau doua comanda si –mi vine limuzina noua din fabrica,unicat in orasul meu probabil. Mi se umple inima de bucurie, ce autoturism de lux voi conduce ! Ce dotari ,ce optiuni trebuie sa aiba la bord o asemenea masina ! Am inima plina de bucurie .

In excursie nu mai plec in SUA, unde mi-am dorit dintotdeauna sa ajung. New York e ceva banal, plec in Thailanda sau in Singapoare, cred. Acolo pe linga turism clasic poti face si un pic de turism …sexual ! Uau,mi se umple inima de bucurie !Ma voi simti din nou tanar, nu beau apa deloc in excursia asta! Numai sampanie. Frantuzeasca, e clar. Si daca imi ajuta Dumnezeu si sunt sanatos, peste cateva luni imi fac rezervare la Burj Al Arab. 5000 de dolari o noapte, macar sa vad ce inseamna luxul in viata asta ! Mi se umple inima de bucurie, ce senzatii o sa traiesc la Dubai . Uau, de abia astept, un week-end intreg stau in Dubai. Ma uit si dupa ceasuri, fiindca asa am auzit . Un barbat adevarat,un gentlemen trebuie sa aiba la mana un ceas de 15.000 de euro.La 8 milioane de euro m-ai conteaza 15.000 de euro ? Cand ma voi uita la ceasul din aur ,24 karate, deja mi se umple inima de bucurie ! Marfa ! Ce viata !

Ce poveste ciudata am citit ieri dupa amiaza !

Cica intr-un orasel mic ,unde traia o comunitate modesta, cativa barbati se adunau dupa servici , si se relaxau incercind sa cinte,la diverse instrumente. Si-au facut o orchestra de cartier ,se vedeau zilnic , si in timp ce exersau,glumeau, se distrau incercau sa se perfectioneze la cantat. Li se umplea inima de bucurie cand se inregistrau si se auzeau apoi, cu greseli inevitabile , cum suna cintecul lor. De cite ori plecau de la repetitie erau super bucurosi si entuziasmati ,mai invatasera cateva note la un cintecel. Se stringeau laolalta pentru placerea de a fi impreuna si pentru a impartasi iubirea fata de muzica,chiar daca nu erau profesionisti .

Dar la un moment dat le-a venit ideea sa aduca un dirijor, bine instruit si educat,profesionist veritabil . Dirijorul,plin de ambitie le spuse intr-o zi :” oameni buni trebuie sa dam un concert ,trebuie sa ne pregatim pentru concertul pe care-l avem in oraselul nostru.” Concertul a fost un succes evident, iar dirijorul isi dorea performanta, a adus orchestra intr-o forma buna,si cu totii si-au vazut numele publicate in ziar . Prin urmare s-au hotarit sa se mute in orasul apropiat, un oras mult mai mare,resedinta de judet,cu mult mai multe posibilitati.

Dar unora dintre cei mai in varsta li s-a umplut ochii de lacrimi si-au exclamat:  “era atit de minunat pe timpuri ,cand faceam lucrurile gresit,dar ele ne umpleau inima de bucurie !”

Probabil ca visind continuu la marile bucurii pe care ti le-ai putea imagina, nu realizam micile bucurii, care sunt aici si acum.Precum pestisorul care inoata in ocean si trecind pe linga o barca ,scoate capul afara din apa si intreaba: “nu va suparati ,nu stiti care este drumul spre ocean?” .

La fel ca acei instrumentisti, simt ca lucrurile descrise in prima parte a textului nu-mi vor putea umple inima de bucurie ! Indiferent de valoarea premiului !

DE-A V-ATI ASCUNSELEA

DE-A V-AŢI ASCUNSELEA !

DE-A V-AŢI ASCUNSELEA !

Se spune că Dumnezeu a hotărât într-o zi să coboare din cer ca să se joace cu oamenii de-a v-aţi ascunselea. Dar înainte de a lua această hotărâre era foarte nedumerit cum o să se ascundă, căci oamenii scormonesc în ziua de azi peste tot, şi-l vor găsi, mai devreme sau mai târziu.

Se gândea:" oare dacă m-aş băga în mijlocul pământului m-ar găsi?". Apoi îşi răspundea singur: " cu siguranţă m-ar găsi, oamenii scotocesc acum după petrol peste tot, n-am nici o şansă, mă vor dibui numaidecât ". Dumnezeu căzu iar pe gânduri, îl amuza ideea de a se juca cu oamenii, dar nu ştia un loc potrivit de ascunzătoare.

"Cred că pe fundul mării sau al oceanului ar fi perfect, n-or să mă găsească acolo, e şi mai întuneric, lumina ajunge greu, voi sta pitit acolo, şi nu mă vor dibui ". Apoi, mai aprofundând ideea cu mările şi oceanele îşi spuse "nuuu, cu siguranţă mă vor găsi, n-am nici o şansă nici acolo, oamenii au submarine performante astăzi, caută pe fundul oceanelor şi mărilor să foreze, scafandrii coboară la adâncimi înfiorător de mari, clar n-am nici o şansă, voi fi descoperit şi acolo."

Tot analizând o ascunzătoare bună pe pământ se gândi să-l cheme pe un sfetnic apropiat, Sfântul Petru, care să-i dea un sfat, poate îl va îndruma unde se poate ascunde astfel încât să nu fie găsit." Doamne, spuse Sf. Petru, părerea mea e că în creierul munţilor nu te vor găsi, acolo eşti cel mai bine ascuns, acolo nu ajung vieţuitoarele, acolo vei fi în siguranţă şi nimeni nu te va găsi ". Lui Dumnezeu îi plăcu ideea şi crezu în ea o clipă, apoi căzu din nou pe gânduri: " Nu Sf. Petre, nu cred că e o idee bună, oameni au ajuns pe cele mai înalte culmi, pe toate continentele, se vor găsi alpinişti care în setea lor de aventura vor ajunge la mine, nu cred ca munţii sunt soluţia. Trebuie să ne gândim la altceva, mai sigur, voi pierde jocul ăsta, cu siguranţă dacă nu mă ascund cum trebuie"

Tot gândind şi chibzuind, Dumnezeu se hotărî să-l cheme pe cel mai vârstnic sfetnic al său, un bătrân uitat de vreme şi timp, căruia să-i împărtăşească ideea sa, şi să-i ceară un sfat."Dă-mi un sfat, unde aş putea să mă ascund astfel încât oamenii să nu mă găsească şi să câştig jocul acesta? "Dar e simplu Doamne, există un singur loc în care oamenii nu te vor căuta niciodată, şi acela e chiar în inima lor. Acolo nu se vor uita niciodată, n-au timp pentru asta, ei sunt preocupaţi de viaţa lor de zi cu zi, şi nu le mai rămâne timp să privească în inima lor. Niciodată. Ei văd banii, văd femei frumoase, văd petreceri reuşite, caută averi, caută bogăţie, caută norocul,... dar nu vor căuta niciodată nimic în inima lor. Aşa sunt oamenii, interesaţi totdeauna de alte şi alte lucruri lumeşti, nu-i interesează ce-i în inima lor. "

Şi Dumnezeu chiar aşa a făcut, s-a ascuns în inima oamenilor, şi foarte puţini sunt cei care au câştigat jocul, cu alte cuvinte l-au găsit pe Dumnezeu. Majoritatea nu l-au găsit şi nu-l vor găsi niciodată, ei nu au timp pentru a privi în inima lor, au cu totul alte preocupări.Şi jocul acesta l-a mâhnit pe Dumnezeu, care întorcându-se în rai, l-a chemat pe bătrânul sfetnic şi abătut i-a zis:" Ascunzătoarea ta a fost într-adevăr cea mai sigură, puţini sunt cei care m-au găsit. Iniţial am crezut că trebuie să fiu bucuros, căci am câştigat jocul, m-am ascuns mai bine şi mai sigur decât ei. Dar apoi am înţeles adevărul, pe oameni nu-i mai interesează nici un joc, ei sunt absorbiţi de  alte distracţii, n-au fost interesaţi să joace de-a v-aţi ascunselea, să mă caute, acolo unde eram ascuns. Ei au alte jocuri, care sunt pe placul lor, şi tot mai mulţi le practică, şi anume: scapă cine poate. - Supravieţuire. - Cel mai puternic ia totul. - Fără milă. - Rezistă sau mori, nepăsarea, şi multe alte distracţii  ciudate. Acum realizez ce mult mi-ar fi plăcut să pierd jocul acesta şi să fiu... descoperit, de fiecare în inima lui."

Probabil întreaga viaţă trebuie trăită conştient, asta traducându-se prin alegerea pe care trebuie s-o facă fiecare, adică să-ţi trăieşti viaţa în funcţie de alegerea ta, dar nu neglija INIMA TA, caută şi acolo, şi vei fi uimit de ce vei descoperi. Vei fi surprins să afli o mulţime de lucruri interesante ce stau ascunse în inima TA, vei putea să creezi lucruri minunate, care provin din inima Ta, ca o reacţiune a sufletului, şi nu a minţii. Lucrurile pot fi făcute cu mintea sau cu sufletul, dar probabil că lucrurile făcute din inimă sunt mai valoroase decât cele făcute cu mintea!!!

DE  foarte multe ori mi s-a întâmplat ca sufletul să înţeleagă mai bine ceea ce se întâmplă în jurul nostru, decât mintea. Mintea nu poate să conceapă anumite lucruri, pe care sufletul le înţelege, indiferent de conjunctură!

                                                           Cristi  Bănică

MEDIATORUL

MEDIATORUL

Piesă într-un act

De Cristian Bănică

*Un bătrân intră în scenă în baston, îmbrăcat modest dar elegant, în  costum, cu papion, pardesiu, dar în papuci de casă. Se aşează pe o bancă într-un parc şi îşi începe monologul.

Bătrânul mediator: Ce bine că nu gândim toţi la fel şi nu simţim toţi la fel. Dacă am gândi toţi la fel viaţa ar fi o monotonie continuă. O linie dreaptă! Noroc că fiecare înţelege şi simte altfel... aici e secretul vieţilor noastre.

Sunt învechit! Şi îmbătrânit! Credeţi că de timp? Nu... de tristeţe... de cele văzute şi auzite în ani şi ani... în viaţă. Nu e o meserie uşoară, să vă fie clar! Nici actor şi nici mediator! Sunt meserii ca oricare altele, aşa credeţi voi (vorbeşte cu sala), eu vă spun că nu-i aşa, vă înşelaţi. Ce ziceţi voi, te duci la prost şi soluţionezi conflictul, da? Nu-i aşa, proşti sunt ăia care cred că-i aşa. Nu este deloc uşoară meseria de mediator! (Bătrânul se întristează). Şi nici cea de actor, din păcate. Acolo tre să-ţi înţelegi personajul, aici trebuie să înţelegi omul. Şi omul e în faţa ta! Vorbeşte cu el, linişteşte-l, promite-i că-l vei sprijini, şi că vei face tot ce-ţi stă în putinţă să-l ajuţi. Şi el se plângea de nevastă, de soacră, de frate, de vecin, de nepot... de tot... de viaţa lui nenorocită... şi eu îl ascultam necontenit, şi foarte atent... M-aş putea asemăna un pic cu popa, cu părintele la biserică, aşa mă gândeam uneori. La el te duci, îi povesteşti, te căieşti şi după aia pleci izbăvit, iertat de toate păcatele şi toate apăsările tale. Dar el, preotul ce face cu toate relele auzite de la toţi la spovedanie? El cum se eliberează de toate păcatele povestite de alţii?

            La fel şi eu, mediatorul, eu cum scap de necazurile şi problemele lor? Vin la mine ca la rabin: îşi spun pasul şi eu tre să-i ascult pe fiecare. Dar durerile lor, eu ce să fac cu ele? Unde să le depozitez, ştie cineva? Cum să scap de ele, fraţilor? Da, oare mai scap vreodată? Da ce, eu am arhivă de depozitat durerea? Îţi laşi rufele la spălătorie şi le iei curate, e adevărat, da cu sufletul crezi că e la fel? Vii cu el încărcat la mine şi pleci liniştit şi împăcat... şi eu ce fac cu murdăria ta, poţi să-mi explici? Cum scap de ea?

            Adevărul e că n-am scăpat niciodată... le-am arhivat în sufletul meu... pe toate. Pe toate. V-aş putea spune o mie de motive pentru care oamenii au vrut să divorţeze, Pe unii i-am convins, că nu-i un lucru tocmai bun. Pe alţii...

V-aş putea spune o mie de motive pentru care copiii nu se mai înţeleg cu părinţii lor. Pe unii i-am convins, amintindu-le de morala creştină. Pe alţii...

Cunosc o mie de motive de împărţit terenuri, averi, bogăţii, societăţi, afaceri. Unora le-am amintit că vor pleca între 4 scânduri. Şi-au înţeles. Alţii...

Mulţi au înţeles că de fapt n-au nimic unii cu alţii... pur şi simplu au uitat să mai comunice prin viu grai. Retrăiesc acum zeci de divorţuri în care soţii, absorbiţi de cariere, comunicau prin mail-uri, sms-uri, facebook, dar nu-şi vorbeau decât o dată pe zi. Seara. La culcare. Îşi urau noapte bună. Atât. I-am învăţat din nou comunicarea, ca la şcoală, la clasele primare. Alţii n-au reuşit să mai înveţe comunicarea. Au rămas cu calculatorul personal. Dar fără soţie! Fără familie! În era miliardelor şi a miliardarilor, a bunăstării şi belşugului, oamenii nu mai ştiu să împartă un metru pătrat de teren. Şi vin la mediator ca la bulibaşă: îşi spun necazurile şi aşteaptă soluţiile mele, care să-i mulţumească şi pe unii şi pe alţii. Şi-am reuşit de multe ori. Atunci am avut un sentiment puţin ciudat, e adevărat, m-am simţit un pic Dumnezeu, coborât pe pământ să facă PACE. Şi să lumineze suflete. Şi să aducă bucurii... Multe Bucurii... Unii au înţeles cuvintele mele de la primele întâlniri. Alţii m-au vizitat un an. Şi n-au înţeles nimic... Nimic din lumea asta. Cineva spunea că cel mai de preţ lucru pe pământ e sănătatea şi că cei mai mulţi ajung să o preţuiască enorm abia atunci când simt că o pierd. Dar oare cu fericirea nu-i la fel? Sau mai bine zis cu viaţa fiecăruia? Aşa sunt făcuţi oamenii, să ceară totul de la viaţă şi continuu, chiar dacă nu au dat nimic vieţii, ci numai au pretins de la ea!

            Lumea în care trăim se va sfârşi pentru că noi oamenii ne vom devora între noi, ne vom sfâşia unii pe alţii precum haitele de lupi în pădure, în mijlocul iernii. Păcat că sfâşiala a început deja, nu credeam să trăiesc până să înceapă spectacolul ăsta... dar uite c-am apucat să văd şi asta: oameni care se sfâşie între ei! Fizic, verbal, mental, intelectual, oricum ar fi, se sfâşie între ei. Cel mai puternic rezistă, ceilalţi, nu! Îndurare pentru cei slabi nu mai există. Eşti tare sau mori. Asta am înţeles şi-am văzut în ultimii ani. Dar APROAPELE? Aşa cum l-am auzit pe MÂNTUITOR? Ce facem cu aproapele nostru? Simplu, îl lăsăm să moară, şi dacă se poate să se chinuie un pic, e şi mai bine... Credeţi-mă pe mine... Haitele de lupi s-ar înfiora dacă ar trăi între oameni... Răutatea oamenilor o întrece pe cea a animalelor... V-o spune un mediator... care a cunoscut haitele... în acţiune... Şi după ce s-au sfâşiat au venit la mine, să-şi lingă rănile. Pe unii i-am pansat, pe alţii... Ştiinţific vorbind, medierea este o artă prin care o persoană specializată denumită mediator, ajută părţile implicate să transforme un conflict într-o înţelegere.  Un fel de împăciuitor.

Pentru o viaţă de 300 de ani aş mai înţelege unele răutăţi între oameni... dar pentru 70 de ani de viaţă, atâtea răutăţi? Nu pot înţelege, e o lume prea complicată pentru mine... o lume care nu e a mea, ci doar m-am trezit în ea, fără voia mea!

            Un cuvânt esenţial a fost scos din vocabularul semenilor mei. Acest cuvânt se cheamă: ÎNGĂDUINŢĂ. Dacă cunoşteau cuvântul ăsta cred că sute de familii nu mai ajungeau la mine, la mediatorul împăciuitor. Nu se mai îngăduie nimeni, soţ cu soţie, părinţi cu copii, bunici cu nepoţi, frate cu soră, absolut nimeni nu vrea să mai audă de acest cuvânt: ÎNGĂDUINŢĂ!... Mai bine lumea ar fi scos alte cuvinte din vocabular. Singurătate... un cuvânt care mi-ar fi plăcut să nu existe, să nu-l cunoască nimeni dintre noi. Şi mai sunt şi altele care ar fi trebuit scoase definitive din vieţile oamenilor: suferinţa este unul dintre ele. Oamenii ar fi rezistat mai bine pe pământ fără cuvintele astea. Dar mie tocmai de asta mi-e teamă... că n-am să rezist la ce va urma... Nu-mi voi găsi locul într-o lume defectă... precum un radiator, care a pierdut lichidul şi nu mai încălzeşte decât într-o mică parte a lui. Numai cu doi elemenţi din 10. Aşa şi lumea asta, are 8 elemenţi morţi, doi încă mai trăiesc. Până va începe sfâşiala totală dintre oameni, şi atunci vor muri toţi.

*Se aude un cântec de dor. Bătrânul îşi aminteşte despre o parte a vieţii când a fost actor.

Bătrânul mediator: Mă înţeapă ochii... sunt lacrimile care pornesc de fiecare dată când o ascult. Dumnezeu poate s-o asculte când vrea acolo sus... în ceruri. Poate Dumnezeu a iubit-o mai mult decât mine pe soţia mea, mai mult decât noi oamenii... a îndrăgit-o mai mult, şi-a chemat-o mai repede la EL!

Rolurile noastre din piesele jucate împreună au rămas în memoria multor spectatori. Ce miraţi mă opreau pe stradă oamenii şi mă întrebau: “Domnule, dar eraţi un actor celebru, ce v-a determinat să renunţaţi şi să optaţi pentru mediere?” Şi eu le răspundeam simplu: dialogul, am fost fascinat în viaţa de artist, de dialog. Şi atunci am optat pentru dialog: să identificăm aşteptările fiecărei părţi şi să încerc să le aduc într-un punct comun. Prin dialog. Eu nu hotăram nimic, nu judecam pe nimeni, eu doar ajutam părţile să găsească cele mai bune soluţii, reciproc avantajoase. Prin dialog. Şi mediatorul este cel care rămâne cu necazurile şi supărările iar ei sunt cei care răsuflă uşuraţi... unii... s-au salvat, viaţa lor merge mai departe... dar viaţa mea? S-a mai întristat cu o picătură... Dar oare câte picături pot aduna într-o viaţă de om? Mediator înseamnă oameni dar şi necazurile şi bucuriile lor, satisfacţii, nevoi, durere, patimă. Vă imaginaţi că pentru mine a fost uşor să vină la mine înverşunaţi şi să plece relaxaţi şi împăcaţi? Mă copleşesc şi acum amintirile lor... certurile şi împăcările. Mă trezesc noaptea şi-i aud ţipând. Sunt bântuit de miile de certuri pe care le-am trăit. M-au epuizat oamenii. Nu toţi, e adevărat. Au fost şi mulţi tăcuţi, care nu ştiau să-şi explice pasul. Se uitau la tine, îngânau două vorbe, şi aşteptau să le vorbeşti. Le-am citat la toţi din celebra replică scrisă de Liviu Rebreanu în Pădurea Spânzuraţilor: “zece mii de ani de civilizaţie nu preţuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească”. Aşa le spuneam mereu, şi încercam să le explic că unul din cele mai grele lucruri pe pământ este să rosteşti: “Iartă-mă”. Dar nu imposibil.

La fiecare zi care a trecut mă gândesc ca la un an. Fiecare oră care trece îmi pare o lună. Asta înseamnă că fiecare minut de viaţă face pentru mine cât o zi... De când sunt aici cu voi oare câte minute au trecut? Pentru mine sunt zile... Am văzut la televizor, pământul se învârte mai repede, ziua este mai scurtă, noaptea este mai scurtă. Oare viaţa este astfel mai lungă? Nuuuu, viaţa este mai scurtă... mai ales când te încarci cu necazurile altora, pentru că aşa este meseria asta... cu multă încărcătură... Sentimentele şi emoţia sunt tot ce au contat pentru mine în viaţa asta... viaţa frumoasă sau viaţa de căcat uneori... n-am apreciat niciodată lucrurile materiale, pentru că nu mi-au aparţinut, bucuriile mele le-am regăsit în altceva. În emoţii trăite intens... Ce contează cel mai mult pentru mine acum? Amintirile... şi atât, şi sunt numai ale mele nu mi le poate lua nimeni, nici măcar cu forţa. Ce-am iubit mai mult în asta lume? Plăcerea inteligenţei, eticheta, salonul, micile plăceri ale vieţii, RAFINAMENTUL... (strigat).. fineţea pură... (glas stins).. cuvintele de spirit... prestigiul... distincţia... să nu uit, GRAŢIA... bunul gust...

Incredibil câte întrebări îţi poate pune viaţa când te apropii de Halta Finală: cine sunt şi încotro mă îndrept? Am cutreierat ţări, am cunoscut popoare, am vorbit cu sute, mii de oameni, dar toţi erau bolnavi, indiferent că erau bărbaţi sau femei, sufereau de acelaşi microb: toţi erau “bolnavi” după VIAŢĂ, iubeau enorm VIAŢA... UFF grea boală!

Talentul meu actoricesc? Acesta l-au apreciat cel mai mult spectatorii mei. Talentul meu a fost bucuria şi răsfăţul lor! Rolurile mele? Credeţi că mi-a fost uşor, nu-i aşa? E greu, credeţi-mă! Când am început să mă cunosc pe mine însumi, în interior vreau să vă spun, am descoperit lumea adevărată... lumea interioară... pe asta exterioară o cunosc destul de bine... m-a dezamăgit enorm, n-o să poată să mă convingă nimeni de lumea exterioară... e o lume pierdută... dar mă bucur căci de când am ajuns aici am descoperit lumea mea interioară. Ce revelaţie... ce bucurie... ce taină... m-am găsit pe mine însumi... mi-am descoperit sufletul meu... şinele... spune-i cum vrei tu (ţipă către sală)... m-am găsit... şi ce bine e acolo... acum înţeleg că am trăit pentru ei, pentru cei din exterior şi m-am neglijat prea mult pe mine... Doamne dacă ar ştii omul ce minunat e să fi tu cu... TINE, s-ar lumina mai devreme... eu m-am luminat târziu, căci am înţeles târziu rostul... rostul meu aici, în lume. Bogăţii? Îţi pustiesc sufletul. Averi mari? Nenorociri ale vieţii tale. Iubiri zbuciumate? Îţi răscolesc sufletul, rămâi cu răni adânci. Copiii? Câteodată dezamăgiri enorme. Dar sufletul meu? Lumea mea interioară? Poate să mă surprindă cineva acolo? Niciodată... Şi ştiţi de ce? Fiindcă acolo sunt numai eu. Atât. Nu-i nimeni cu mine, eu şi... Dumnezeul meu. Barosanii şi şmecherii sunt zero în lumea mea, practic ei nu există în lumea mea, stăpânul sunt EU. Cât de greu mi-a fost să înţeleg asta... iubirea va stârni iubire şi ura va aduce ură. Sau mai simplu: ceea ce dai, aia primeşti. Uff, ce greu mi-a fost să înţeleg legea asta a vieţii. Foarte dificil. Dai iubire, ai parte de iubire, dăruieşti ură ţi se va întoarce ură, era uşor de văzut, dar am văzut greu asta. Am înţeles greu că sufletul meu... e ceva sigur, l-am cunoscut bine, îl ştiu, e al meu, e firea mea şi viaţa mea. Sufletul meu sunt eu însumi şi acolo mă simt cel mai bine, în interiorul lui. Dar ce vă spun eu acuma? De ce vorbesc cu voi? Ştiţi ceva? Limbajul e făcut să descrie viaţa cotidiană... pentru suflet nu s-a inventat limbajul... n-am cum să vă spun ceea ce simt... n-am cuvinte să descriu. Păcat! Ar fi senzaţional să pot să vă descriu ceea ce simt... dar nu există cuvinte pentru asta. Există numai trăiri. Atât.

            Ani în şir am fost sclavul dorinţelor mele de orice fel: dorinţe de iubire... de îmbogăţire... orice fel de dorinţe, lumeşti. Sclav al propriilor dorinţe, viaţa de sclav. Absorbit total de viaţa mea, zilnic, am uitat... de mine! Lumea obiectelor şi a dorinţelor mele m-a absorbit atât de tare încât am uitat de mine... de lumea mea interioară. Şi rolurile mele m-au îndepărtat de lumea mea. Azi eram Othelo, mâine eram alt personaj, poimâine un comediant. Săptămâna viitoare un trubadur, săptămânal am fost altcineva. Şi aşa m-am îndepărtat de mine. Încercaţi să vă apropiaţi... de voi. Eu am reuşit... dar la sfârşitul vieţii. Păcat că n-am înţeles de la început cât de important sunt eu... pentru mine. Aş fi trăit altfel, poate... într-un stil mai personal!

*Bătrânul se ridică în picioare vine aproape de marginea scenei şi începe să recite, lăcrimând în acelaşi timp:

Bătrânul:” Nu credeam să învăţ a muri vreodată

Pururi tânăr, nfăşurat în manta-mi

Ochii mei nălţam visători la steaua,

Singurătăţii

Când deodată tu răsărişi în cale-mi

Suferinţă tu, dureros de dulce

Până-n fund băui voluptatea morţii

Ne” ndurătoare.”

Ah, cât mi-au plăcut rolurile mele, mereu pe scenă mereu alături de oameni. Asta mi-a fost fericirea, bucuria sufletului meu.

*Bătrânul se plimbă pe scenă şi are o răbufnire:

Bătrânul: Ştiţi cum am reuşit să-i împac pe unii? N-o să vă vină să credeţi, le recitam poezii şi ei mă ascultau fascinaţi de versurile mele. Chiar după ce voi muri...

Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Şi voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veşnic o flacără, dragul meu,

Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Şi tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacără albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacără neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacără albă şi flacără neagră, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu - Zaharia Stancu

Când terminam de recitat, ce credeţi? Erau împăcaţi, domnilor, renunţau definitiv la divorţ. Incredibila forţă unor versuri spuse unor oameni la necaz! Incredibil!

Şi eu? Eu rămâneam singur şi mă uitam cum pleacă ţinându-se de mână, fericit că am putut reda bucuria unor oameni, care se iubeau şi nu ştiau. A trebuit să le recit eu câteva versuri, ca să se regăsească unul pe celălalt! Ehhhe, de asta e frumoasă viaţa! De asta îmi pare rău de plecare... care e tot mai aproape.

Finalul *Bătrânul se ridică de pe bancă, priveşte către cer şi ridică mâinile.

 Doamne, toţi suntem ai tăi

Şi mari şi mici, şi buni... şi răi!

*Se aude pe fundal melodia Paulei Seling “A mai trecut un an “.

Apar doi asistenţi medicali, îl ridică de subţiori pe bătrân şi pleacă încet, încet, cu el în culise.

CORTINA

MANIFEST DE VÂRSTĂ MEDIE !

MANIFEST  DE  VÂRSTĂ  MEDIE !

Credeam în esenţa pură,

O, ce glumă bună .

Credeam în natură,

Oricum, ceva de conjunctură.

Credeam în veşnicie,

Dar, nu avea să vie.

Credeam în destin,

O, ce vis sublim.

Credeam în success,

Fals, totu-i un interes.

Credeam în viaţă,

Tot fals, e o paiaţă.

Credeam în bucurie,

Vai, eşec şi ironie.

Credeam în frumuseţe,

Râdeau şi ele, ce gânduri măreţe.

Credeam în nemurire,

Ce mare amăgire.

Credeam în idoli şi femei,

Ce adunătură de mişei.

Credeam în prietenii de altădat,

Aproape toţi m-au înşelat.

Credeam în aur, şi argint, şi bogăţii

Ce prost aici, şi printre vii.

Credeam în suflet şi speranţă,

Poate mai cred un pic…în viaţă !

Poate nu-i totul pierdut,

Nici din prezent, nici din trecut.

Poate nu-i totul o paiaţă,

Poate să fie şi altă viaţă.

Chiar dacă nu-i sublim,

E totuşi un destin.

Al tău, al lui, al lor, al meu,

Dar mai contează ce vreau eu?

Eşec şi ironie?

Daca-aş găsi şi aici o bucurie?

Adunătură de mişei ?

NU, pot fi şi OAMENI printre ei!

Prietenii de altădat ?

Nu-i chiar aşa, nu toţi m-au înşelat.

Aur, şi bani, şi bogăţii, dolarii lor.

Dar oare poţi trăi în lipsa lor?

Şi bucurii, eşecuri, să fie ironii?

Dar ce-i mai frumos decât ai tăi copii?

Ce alte bucurii mai poţi cerşi?

NU, nimic nu-i fals,

Totu-i adevărat,

E doar o clipă de tristeţe,

Care a şi-nceput….să plece!

NUNTA  IARNA

de CRISTIAN  BANICA

Mai vazusera multe ierni pana atunci, dar asa zapada mare parca n-au trait sa vada. Se minunau toti , un metru juma de zapada , mai rar. E adevarat facea bine la pamint , mai ales pentru insamintarile din primavara, dar asemenea troiene le facea viata un calvar. Masina cu paine nu mai ajunsese de marti si astazi era sambata dimineata , butelia era pe terminate, si masina cu butelii nu mai venise in sat de luni, oare cat va mai dura “urgia alba “ ?

Noroc ca Ilie avea lemne , se aprovizionase bine din  iarna si acum n-avea probleme. Soba mergea incontinuu: focul nu se mai oprea zi si noapte era intretinut de el si de familia lui , macar sa fie cald in casa . Cu aprovizionarea era mai dificil , daca nu vine masina in sat la magazinul mixt , curind se vor termina toate produsele.Deja lumea incepuse sa cumpere si lucruri care erau pe raft de o viata : conservaraie, biscuitii turcesti, nautul, halvaua, in general cam toate lucrurile cu vanzare mica.

Dar nimic nu-l ingrijora pe Ilie mai mult decit NUNTA. Era nas mare in satul de alaturi , la Videle, si din toate cunostintele din sat nimanui nu-i pornea masina. Erau de altfel si oameni care nu mai pornisera automobilele de luni, de la primii fulgi de zapada. Si gerul era napraznic, dar problema majora era zapada care bloca drumul si ingreuna deplasarea, asta era cea mai mare dificultate .

-          Ce facem , se adresa Ilie sotiei sale , cum ajungem la Videle ?

-          Trebuie sa gasim o solutie , si ma gandeam si la cumnati  in total suntem vreo 12 persoane. Toti vor sa ajunga la biserica , la slujba.

-          Te cred , ca de la biserica toata lumea la salon, la camin, asta-i vreme sa mai vii pe acasa ?

-          Normal ar fi sa mergem impreuna, toti odata dar cu ce ?Tractorul de la CAP oare l-o fi pornit alde Ionel?

-          Am auzit ca nu, cica nici ARO a lui Stamate n-a pornit . ZAU , eu nu stiu cum ajungem la biserica. Si mai avem si oamenii astia cu noi ….

-          Pai cum iti zisei . suntem 12 cu tot cu noi …

-          Dar daca as vorbi cu domn Irimescu , ce parere ai ?

-          Irimescu ? Ala care si-a deschis firma de morti ?

-          Pompe funebre , asa se cheama …dar masina-i buna, e Mercedes…

-          Da Ilie, dar e mercedesul ….de carat la groapa …ala de duce mortii la cimitir…cum o sa mergem cu el la nunta, ne rad oamenii !

-          Si daca n-om avea incotro, ce vrei sa ramaina oamenii aia necununati ? Dar parintele ce-o zice cand o vedea ca nasii n-ajung la slujba, te-ai gandit?

-          Ilie deci vrei sa vorbesti cu domn Irimescu sa ne dea masina pana la Videle?

-          Exact, masina de dus mortii…dricul…

-          Si cum om sta Ilie toti in dric 6 km pana la Videle, te gandesti?

-          Las, ca tu stai in fata , si o iei si pe soru-ta , ca are doua locuri in fata , eu cu restul stam in spate…in dric !

-          Doamne barbate, da-ti imaginezi cand om ajunge la biserica cum a rade lumea de noi ? Parca aud “ …uite o venit nasu mare si cu nasa, cu dricul…”. Eu zic sa ne mai gandim , chiar asa , n-am mai auzit Ilie.

-          Da , da macar dricul e Mercedes tu , da nu stiu daca si ala o fi pornit zilele astea. Ia sa-l sun pe domn Irimescu …

Barbatul puse mana pe telefonul mobil si vorbi cu patronul primei societati de pompe funebre din satul lor.

-          Domn Irimescu , cu respect, sunt Ilie, am o intrebare, ia zice-ti va pornit mercedesul zilele astea ?

-          In fiecare zi l-am pornit , am baterie noua si trebuia sa-l pornesc . Merge brici, masina nemteasca , dar ce necaz ai domn Ilie , ce s-a intimplat?

-          De fapt n-am nici un necaz, am o bucurie ,domn patron  si vroiam sa te rog , adica platesc, vorba aia , sa ajung la Videle…

-          Dar ce treaba ai la Videle cu dricul meu ?

-          Sunt nas mare domn sef, si n-am cu ce ajunge, se pare ca numai cu Mercedesul matale pot ajunge la timp la biserica . La 5 e slujba, cununia si n-am transport. Cu cumnatii si cu fratii, nevata-mea , suntem 12. Ce zici , ne duci, banul jos, pe cuvint de onoare !

-          Eu va duc Ilie, ca doar si banii tai is buni, nasule, da sa stii ca in fata langa mine incap 2 persoane, restul in spate , in dric pe locul mortului .

-          Nu-i bai , urca nevasata-mea cu soru-sa langa mata si eu cu cumnatii si cu fratii stam ,in spate, ca o jumatate de ora n-o fi foc, dar macar sa ajung la timp la cununie .

-          Bine, Ilie la cat sa viu sa va iau ?

-          Pai pe la 4 fara un sfert domn sef ar fi numa bine, noi ne adunam acolea la mine si plecam odata , bun ?

-          Bun Ilie , sunt la voi la ora stabilita .

Bucuros oarecum Ilie, caci rezolvase o mare dilema, cum sa ajunga la cununia oamenilor aia. Il stiau de om serios, si parintii baiatului si ai fetei, cel putin cu tatal miresei se cunostea de-o viata .Lucrasera impreuna si la combinat , pe vremuri, dar ce vremuri. Acum singura problema era sa ajunga cu bine la ora 5 la biserica , sau ceva mai devreme, ca la 5 ii astepta popa in biserica. Da mai era un aspect care il neglijase complet ,si acum se framinta : lumanarile de cununie, frumos impodobite, oare cum le va duce la biserica? In spate la ei , 10 persoane, nici vorba sa mai incapa un ac, un fir de par, da’pai 2 lumanari ? Si ce frumos erau impodobite, le luase de la piata din oras, i le aranjase o tiganca , tare i-au placut lui Ilie cum au iesit.Dar cum sa le duca la biserica? Nu , sigur vor trebui sa incapa in fata , cu nevasta si cumnata. Sau sa le lase pe afara ? Sa le lege de masina ?Sa le puie deasupra masinii legate cu sfoara? Grea intrebare si raspuns greu ….Cand se mai uita odata la ceas era deja trecut de 2, la 3 veneau oamenii la el sa se pregateasca , sa mai dea nasul un sprit, sau mai bine un rachiu ca prea era frig afara, la gerul asta cam un rachiu mergea. Si mai trebuiau oamenii pregatiti sa chiuie cand or iesi mirii si nasii din biserica si-or merge la salon. Si acolo alte chiuituri, si dans, si petrcere…si voie buna..ca de, doar era prima data cand Ilie si nevasta lui cununau ,si nu pe orcine, ci pe fiica celui mai bun prieten.

-          Nevasta adu tuica ca au inceput sa vina neamurile , uite-i la poarta , au sosit, striga Ilie la nevasta-sa in timp ce se imbraca.

-          Ia paharutele tu ca acu vin cu rachiu , cu vinul , cu apa minerala.

Veselie mare, toti stigau : “ nasule maria ta …sa ne traiesti…sa dai bani la lautari nasule…asta-i seara ta…sa vezi distractie”.

            La 4 fara un sfert domn Irimescu a fost in fata portii lui Ilie, si cand iesira afara sa vezi rasete , distractie, amuzament maxim :

-          Ilie , nasule , cum o sa mergem la nunta cu dricul?

-          Cand ne-or vedea aia din Videle sa vezi rasete si panarama. Asa ceva n-au vazut in viata lor!

-          Mai oameni buni, zise Ilie catre invitati, ce era sa fac? E singura masina care a pornit din tot satul , cum vroiati sa ajungem pe gerul asta si cu zapada asta ? Ziceti mersi ca ne duce omu la petrecere, mai conteaza cum si ce? Ia sa vedem mai bine cum ne asezam …

Asa cum isi programase , cele doua femei intrara in fata langa sofer, iar barbatii inauntru,in dric , pe locul mortului.Dar cum sa se aseze?Ilie veni cu ideea ca intinsi pe spate, unul langa altul , exact ca mortul …ca doar 6 km n-o fi foc…

-          Bai Ilie esti tare prietene, nas care sa mearga intins la cununie, intr-un dric nu s-a pomenit prin locurile astea , radeau in hohote toti invitatii.

Dar Ilie nu-i lua in seama se aseza el primul , vreo 3 pe linga , altii deasupra , si altii si mai sus , deasupra lor. Soferul inchise usa la din spate a dricului, in hohotele barbatilor intinsi unul peste altul in dric.

Si mercedesul porni spre Biserica din Videle , unde la 5 incepea slujba de cununie.

Drumul era greu , se circula pe un singur sens , iar la fiecare groapa se amuzau barbatii, si tipau razind cat ii tinea gura :

-          Nasule simti ceva “ maria ta “ ? Cum e acolo jos ? Nu mai zici nimic , taci chitic, tie frica ca iti ia popa bani multi dupa slujba, asa-i? Si dascalul tre sa-l platesti bre nasule sa stii, cu lautarii vezi tu la sfarsit !

Drumul a durat cam 35 – 40 de minute ca se mergea incet , si erau multe gropi in gheata pe drum, poduri de gheata.

Pe la 4.30 dricul oprii in fata bisericii , unde stabilisera cu soferul sa-i lase. Mireasa si ginerele erau pe prima ulita, vecini , se stiau de mici .

Rand pe rand au inceput sa coboare din masina, tot in hohote de ras, exact ca la urcare.La sfarsit , ultimul era Ilie, care nu se mai dadea jos.

            - Hai nasule, faci pe mortu ai ? Ca sa nu dai banii , asa-i ?Treci si scoate banul, nasule.

Ilie nu le raspundea , statea intins in dric, exasperindu-i pe invitati si provocandu-le rasul acestora :

-          Nasule nu mai sta  bre mult asa , ca poate ramai asa….chicoteau baietii.

La un moment dat de usa din spate a masinii se apropie sotia lui Ilie, nasa.

-          Da hai Ilie ca e tarziu , ne asteapta baietii aia sa-i luam de acasa sa-i ducem la biserica, ai timp de glume toata noaptea, hai odata !

Sotia lui Ilie il lua de mana si-l smuci odata puternic .Cand il apuca de mana , simti mana rece a barbatului . Ilie era rece , mort probabil prin sufocare.

Se auzira mai multe tipete si strigate deodata , dar cel mai puternic era tipatul nasei, care tragea in zadar de Ilie.

            -Salvarea , repede , sunati salvarea, tipau cativa.

            - Otet , apa aduceti repede strigau altii.

Au adus si otet , si apa, a venit si salvarea , Ilie nu s-a mai trezit Mortul era mort. Domn Irimescu, propritarul masinii , tragea dintr-o tigara, langa autoturism, o stingea, aprindea alta, si murmura continuu:

            -Dricul e pentru morti…numai pentru ei …oamenii vii n-au ce cauta in dric..niciodata…masina asta cere morti…o s-o vand….

Timpul este ceva pe care omul încearca mereu să îl omoare, dar care sfârşeşte prin a-l omorî pe om. Herbert Spencer

INTREBARI

INTREBARI

TRECUT , PREZENT , VIITOR

Un prieten bun spunea la un pahar de vin mai deunazi :   trecutul e tot ce conteaza in viata unui om . Acolo practic te regasesti , acolo revii cu placere oricind crezi ca totul e sfirsit . Un necaz, o problema mare , chiar o nenorocire abatuta asupra ta, ti le rezolvi prin intoarcerea la trecut. Daca preferi,zicea el, acolo te linistesti, parca esti pe alta lume , un tarim al binelui si frumosului.Asta si pentru ca tu ai tendinta de a pastra in minte tot ce a fost placut in copilaria ta, in adolescenta, tinerete , si asa mai departe . In trecut e mama, e tata, sunt fratii , sunt primii ani de viata, e un taram al viselor frumoase !Trecutul nu poate muri niciodata, continua el, e vesnic , il ai cu tine mereu, e la purtator !

Analizand mai  bine , zicea amicul  , trecutul e tot timpul: ieri e deja trecut, saptamina trecuta ...e deja trecut...luna,anul trecut ...sunt lucruri ce apartin trecutului . Si daca te uiti la luna si o vezi cum rasare ....dupa un minut e deja trecutul! Crede-ma , trecutul e cheia vietii pe pamantul acesta ! Fa acest experiment si viata ta va fi super de frumoasa , vei vedea ! Nu e un ideal , e real, si mai mult acolo in trecut , vei gasi si raspunsuri si rezolvari pentru prezent. Multe din problemele tale cotidiene au rezolvari facind apel la ...trecut !

Daca as extrapola putin , si as merge la nivel de popor , pai lucrurile sunt si mai clare: n-ai trecut , n-ai istorie , e clar n-ai viitor, esti nimeni pe pamint , daca nu stii de unde vii nici n-ai sa stii niciodata unde vrei sa ajungi , e un lucru clar ! Esti incordat, ti-e teama de ceva , ai tot soiul de temeri si remuscari – mergi la trecut, te vei simti apoi mult mai puternic .Vei avea si raspunsurile,binenteles! Daca vrei sa te relaxezi si sa-ti dispara toata incordarea evadeaza, dragule , evadeaza in trecut si nu vei regreta . Nu , nu sunt nostalgic,zice el ,dar asa ma relaxez eu, traind in amintire, si – mie foarte bine , te rog sa ma crezi !Si stai sa-ti mai spun ceva : cu cat imbatranim cu atat universul asta al amintirilor frumoase din trecut este mai amplu, este mai incapator! Imi pastrez mai bine bagajul amintirilor frumoase acolo, e loc mai mult , daca vrei sa vorbim in termeni moderni ...se mareste arhiva dragule ...arhiva trecutului .

Sa nu care cumva sa te iei dupa Goga, ca nu sunt de acord cu el , dar deloc . Zice poetul :” trecutul e noaptea – iar amintirile , candele care cu vremea se sting “ . Nuuu... trecutul e lumina , asculta-ma pe mine , iar amintirile sunt multe si frumoase , si alaturi de ele ai sa imbatranesti frumos ...vei vedea. Ideal, perfectiune, absolut nu exista , ceea ce e sigur esti tu si amintirile tale , e cel mai sigur lucru care ti se poate intimpla .Atat. Tu si amintirile tale , asta e certitudinea , realitatea vietii tale , asta e absolutul ! Amintirile trecutului tau nu pot fi false, nu pot fi ceva ambigu, doar le-ai trait tu , pe pielea ta , nu?

Ai invatat la scoala , inca din clasele primare : “... daca nu ai un batrin acasa , sa ti-l cumperi ....”, iti amintesti ? ma intreaba amicul? Ei acum tie clar ca experienta si trecutul batrinului te pot ajuta si pe tine in viata , doar asta era mesajul proverbului , nu ?

Asta am vrut sa-ti spun prietene, incheie el , trecutul e viu si el traieste in noi ....si e calea spre o viata frumos traita !

L-am ascultat cu mare placere si curiozitate pe amicul acesta si nu stiam daca sa-i dau dreptate sau nu , chiar asa sa fie ?

Dar nu trece o luna de zile si ma intilnesc cu un alt prieten , tot la un paharel de ...demisec cu apa minerala si ce-mi zice acesta :

- Prietene, asculta-ma cu atentie ,tot ceea ce conteaza in viata omului pe acest pamint e ...Viitorul ! Acolo te vei regasi , acolo in planurile tale de viitor e cheia intregii tale existente , fa o proba si vei vedea ca asa este . Mintea ta trebuie sa fie mereu in viitor, trecutul si prezentul nu exista...au murit ,gata s-au dus. Tu traieste in viitor si satisfactiile vietii tale nu vor intarzia sa apara , negresit !

Uita-te de exemplu la ce a zis Balzac : “a uita este marele secret al firilor tari si creatoare...” ma intelegi? Asta e smecheria , uita domnule si fa-ti planuri de viitor daca vrei sa-ti fie bine , viitorul trebuie faurit, construit, ca un bloc si de aia trebuie sa fii mereu acolo , nu poti lipsi de la constructia acestui bloc , fi pe santier , ca daca esti acolo ....viitorul iti iese bine, vei vedea! Trebuie sa fii acolo la fundatie , la zidarie, la acoperis , la tot ce se ridica . Si , daca te gandesti bine viitorul e al tau , e dreptul tau castigat prin existenta ta , il ai de cind te-ai nascut. Sau mai bine zis te-ai nascut cu el , iti apartine . Foloseste-l , traieste acolo in viitor, si intelege ca trecutul a murit odata pentru totdeauna ! GATA s-a dus, nu mai exista , concentreaza-te pe viitor , m-ai inteles ?

Am citit mult , mi-am facut o parere, viitorul ne apartine daca stim sa-l construim , sa stam in el adica vreau sa spun sa traim acolo, stii Oscar Wilde avea o vorba care tare mi-a placut mie cand am citi-o : “ fiecare sfint are un trecut , si fiecare pacatos are un viitor “ ...ce frumos spus , ce parere ai ? Nu , continua el , nu sunt un visator , eu realizez ca numai viitorul imi poate aduce fericire si implinire. Asta e idealul meu , absolutul meu , ma regasesc in viitor , asta si pentru ca cea mai buna metoda ca sa-ti prezici viitorul ...este sa ti-l creezi singur , asa zicea un englez, pe la 1932 , unul Covey , care mie mi-a placut . Nu vreau sa te cicalesc , dar eu atata am vrut sa-ti sugerez: ingroapa trecutul, si n-ai nimic de pierdut . Vrei sa te fac sa zimbesti putin ? Un fel de banc : cica o femeie e ingrijorata de viitorul ei pana gaseste un barbat dar un barbat devine ingrijorat de viitorul lui abia cand cunoaste o femeie ? E buna , nu , continua amicul ? Eiii, dar una peste alta viitorul ne apartine , e al nostru , si numai de noi depinde cum vrem sa fie ...neglijarea lui nu poate sa-ti aduca nimic bun , e un gen de nepasare care te poate ruina , e clar asta !Tineti mintea in viitor si-ti va fi mai bine, tie si la familia ta, m-ai inteles? Si inca ceva...sa nu te sperie viitorul , n-are de ce , e in mainile tale, tu hotarasti, tu decizi, esti propriul tau manager...ca pe santier,iarasi iti aduc aminte...cum construiesti ...asa ai ! Si ca sa stai linistit , indiferent ca vrei sa traiesti in viitor sau nu...el oricum va veni peste tine, n-ai nici o sansa sa scapi de el , asa ca mai bine muta-te tu singur in el ,,,si stai acolo ....iti va fi bine !

Evident, le-am dat raspunsul si primului interlocutor – sa-i zicem TRECUTUL ,dar si celui de-al dolilea , sa-i zicem VIITORUL. Dar l-a amindoi le-am raspuns cu acelasi  cuvinte , aceiasi replica , indiferent de motivatiile lor.

Si le-am spus asa : “Trecutul a murit... de mult ....si nu ma mai intorc la el sa-l reiau iar si iar....viitorul inca n-a venit , nu stiu cum o sa fie , nimeni nu poate sa-l anticipeze, si atunci cum sa-mi fac o gramada de griji pentru ceva “care va sa vie....” .

In conditiile astea , ma adun din toate puterile si traiesc foarte intens PREZENTUL...si probabil acesta e singurul care conteaza !

TRAITI  ACUM e cea mai mare certitudine din viata voastra !

EMOTIE  sau CALCUL TEHNIC

Sa iubesti nu e nimic.
Sa fii iubit e ceva.
Sa iubesti si sa fii iubit e totul." - T. Tolis

Asa suna un proverb vechi de cand lumea . Dar oare se mai intimpla asa astazi ? Oare nu s-a transformat viata noastra in calcul tehnic si masuratori non stop ?Eu cred ca toti au inceput sa traiasca numai prin calcul , calcul tehnic, socoteli,proiecte si masuratori ….

     De cind incepi scoala , din copilarie ,primul lucru pe care-l inveti e sa socotesti , asa este? Ok, apoi inveti sa citesti, inveti gramatica limbii romane, adica tot niste lucruri fixiste, masurabile !

Mai tarziu nu va mai aduc aminte cate obiecte tehnice  incep a se studia la scoala ,liceu, facultate, master .Despre emotie foarte putin sau deloc, sa ne gandim ca mai nou s-a introdus studiul religiei in scoli ,dar nu demult….

     Ideea e ca toata lumea masoara, toti vor sa calculeze, iti faci casa iti trebuie proiect, te muti la apartament, iti construiesti casa , iti trebuie credit de la banca, adica grafic de rambursare, adica cifre si calcule peste calcule, iti iei masina, vinzi masina, repari masina, orice vrei sa faci trebuie sa masori si sa calculezi  ,nimic nu se poate realiza fara masurabilitate? E adevarat sau ma insel eu ? Poate nu e chiar asa ,dar 95 % din viata cu asta ne ocupam , asta e adevarul .

     Serviciile noastre sau job-urile cum vreti sa le spuneti toate sunt pline de cifre, de contabilitate ,de bilanturi, de balante, vesnic masuram si calculam .S-a ajuns pana intr-acolo incit la inceputul secolului XX ,un experiment al unui cercetator american, a reusit sa cantareasca....sufletul omului .  Un experiment destul de macabru de altfel, americanul a cantarit un muribund inainte sa moara , dupa deces mortul a fost cantarit din nou.

Diferenta dintre cele doua cantariri a fost de 56 de grame. Concluzia : sufletul omului cantareste 56 de grame !!! Va imaginati unde s-a ajuns cu calculul si masuratorile ?

     Dar emotiile umane cine le masoara ? S-a gandit cineva la EMOTII…prbobabil acestea ar trebui sa fie masurate in intensitate…dar cine le cuantifica? Nimeni nu a realizat o scala care sa masoare intensitatea emotiilor, indifferent de ce natura sunt acestea.

Emotia sufleteasca este una din marile taine ale omenirii, care poate fi abordata din multe puncte de vedere, inclusiv religios, dar care pana acum nu a fost studiata . De ce ? Pentru ca vremurile pe care le traim ne-au invatat ca tot ce conteaza in viata la momentul asta e …BANUL, nu mai conteaza traditia, nu mai conteaza valorile, nu mai conteaza spiritul si cultura neamului, inaintasii nostrii, istoria poporului….NIMIC ! Banul, bunastarea, masina de lux, vacanta in Caraibe,astea sunt lucrurile care trebuiesc traite in vremurile astea . Dar emotia sincera provine din enumerarea facuta anterior ? Astea sunt actiunile si activitatile care-ti dau emotii maxime ? De aici se hraneste sufletul nostru , cu emotii cauzate de sejurul in Caraibe sau Insulele Seychelle ?

Lipsa de lectura a compatriotilor nostrii si mai ales a copiilor nostrii face ca EMOTIA actuala se se modifice fundamental ! Nu stiu daca asta e si parerea altora , poate e un punct de vedere invechit, poate numai neadaptatii gandesc astfel, dar eu am banuiala ca sunt multi cei care ma aproba si cred in emotiile asa cum le-am cunoscut de la parintii nostrii, de la dascalii nostrii, de la inaintasii nostrii….

Un renumit expert in studiul emotiilor , pe numele sau Paul Ekman, pe baza unor numeroase studii si experimente , arata ca exista 4 tipuri fundamentale de emotii : frica,tristetea, mania si bucuria . Cam acestea ar fi emotiile fundamentale , cele ce tin de natura umana .

Un alt reputat psiholog, Daniel Goleman, face o analiza mult mai ampla asupra naturii si clasificarii emotiilor , rezultand urmatoarele emotii :

Mania	Tristetea	Frica	Bucuria	Iubirea	Surpriza	Dezgustul	Rusinea
Furia	Supararea	Anxietatea	Fericirea	Acceptarea	Şocul	Dispreţul	Vinovăţia
Resentimentul	Mahnirea	Nevozitatea	Uşurarea	Prietenia	Mirarea	Aversiunea	Jena
Exasperarea	Imbufnarea	Preocuparea	Mulţumirea	Încrederea		Detestarea	Supărarea
Indignarea	Melancolia	Consternarea	Binecuvântarea	Amabilitatea		Repulsia	Remuşcarea
Animozitatea	Mila de sine	Neînţelegerea	Încântarea	Afinitatea			Umilinţa
Irascibilitatea	Singuratatea	Îngrijorarea	Amuzamentul	Devotamentul			Regretul
Ostilitatea	Disperarea	Teama	Mândria	Adoraţia
Ura	Deprimarea	Spaima	Plăcerea senzuală	Dragostea
		Groaza	Răsplata	Mila
		Fobia	Satisfacţia
		Panica	Extazul

Maii sunt si alti experti in emotii, ca de exemplul R. Plutchic ,care a creat in 1980 “cercul emotiilor” ,care consta din 8 emotii fundamentale si 8 emotii complexe.

Oricum ,din cele prezentate reiese clar ca lumea nu stapaneste notiunea de emotie iar studiul acestora va continua. Ideea e ca emotiile sunt traite de suflete , iar timp pentru suflete nu prea mai exista . Exista in schimb calcule si masuratori de tot felul .

Dupa dictionar ,emotia se defineste astfel : “ Reacţie afectivă de intensitate mijlocie şi de durată relativ scurtă, însoţită adesea de modificări în activităţile organismului, oglindind atitudinea individului faţă de realitate “ . Dar de unde stie autorul ca e de “intensitate mijlocie” ? Sau ca nu e de intensitate mica,sau mare ? Sau cu durata “relativa scurta “ ? Nu ne explica dictionarul ce inseamna nici intensitate mijlocie nici durata relative scurta, de unde pot concluziona ca definitia n-are legatura cu realitatea . Ce simte un individ in anumite situatii eu cred ca e unic si nu se poate trage o concluzie general valabila . Ca la masuratori sau calcule, acolo unde lucrurile sunt exacte . De asta putem spune ca emotia e ca o taina , are o frumusete aparte , pentru ca e unica si o traieste fiecare in felul sau . Dar pentru asta e nevoie sa avem grija de suflet, ca emotiile pe care le vom trai sa fie din categoria “IUBIRE” (priveste in table) si nu din alte categorii descrise mai sus .

         Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu....
Citat din William Shakespeare

 “Dragostea nu este altceva decat numele pentru dorinta si cautarea intregului.”  Citat din Aristofan

 “Dragostea neimpartasita e ca o taiere de fierastrau in bustean uscat si se incheie cu ura si razbunare.” Citat din Tudor Arghezi

 “Asa e dragostea… un joc, un joc stupid, murdar si masluit… nu intri fara sa dai socoteala intr-un asemenea joc.”  Citat din Camil Petrescu

 “Dragostea este sfintenie plus sexualitate.” Citat din Emil Cioran

 “Dragostea este o poveste straveche, dar care este totdeauna noua.”  Citat din Heinrich Heine

 “Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima.”  Citat dinMarcel Proust

 “Dragostea e un extaz; ne scoate din noi insine.”  Citat din Miguel de Unamuno

 “Dragostea este o fiinta salbatica. Cand incercam sa o tinem in frau, ne distruge. Cand incercam sa o inchidem, ne inrobeste. Cand incercam sa o intelegem, ne tulbura.”  Citat din Paulo Coelho

 “Dragostea este primul lucru capabil sa schimbe total viata unei persoane de la o clipa a alta.”  Citat din Paulo Coelho

 “Dragostea curata si suspiciunea nu pot locui impreuna.” Citat dinAlexandre Dumas

 “Dragostea este frumoasa tocmai pentru ca nu cunoaste nicio silnicie, e preferinta sincera.”  Citat din Camil Petrescu

 “Dragostea este misterul intre doi oameni, nu asemanarea dintre ei.”  Citat din John Fowles

 “Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima.”  Citat dinMarcel Proust